Am scris asta intr-un moment de depresie adanca . Dar mi-a trecut . A ramas doar o amintire frumoasa dar dureroasa .


Noiembrie , un noiembrie rece si trist … un noiembrie aproape de sfarsit , un noiembrie plin de amintiri .
O luna pe care as vrea sa mi-o sterg din memorie , din suflet … zile pe care vreau sa nu le fi trait , lucruri pe care imi doresc sa nu le fi facut . Vorbe pe care le-am aruncat aiurea in vant , sentimente pe care eram sigura …
Cat m-am putut insela , cat am asteptat zilele acestea si acum cat imi doresc sa nu fi venit niciodata .
Lacrimi pe care le plang acum si care trebuiau tinute ascunse undeva in suflet .
O luna care se vroia fericita , o fericire care s-a transformat in scrum.
Regrete si lucruri pe care trebuia sa nu le fac . Greseli , timp pierdut , suferinta prosteasca pentru ceva ce nu va mai fi .

Ai fost al meu … ochii tai , buzele tale , tu , ai fost al meu . Te-am mangait , te-am sarutat , te-am imbratisat , doar eu.
Ai fost al meu … ce ciudat este sa folosesc acest verb la trecut cand , cu cateva zile in urma il foloseam la prezent . Doare , doare ca naiba . Doare , si tie nu iti pasa cat poate durea .
Ma macina indiferenta ta fata de cele intamplate , ma doare ca eu sunt singura care a mai ramas in ecuatie , si necunoscuta s-a dovedit a fi suferinta mea . Preferam sa nu mai aflu necunoscuta niciodata …

Stele , cautai stele , cautai stele pe un cer innorat . Buzele mele reci si uscate ti-au oferit placere , mi-ai furat ce mi-a mai ramas din inocenta inimii mele . Si pentru ce am asteptat atat clipele acelea ? Pentru ca acum sa nu imi dea somn noaptea … Pentru ca acum sa raman trista in fiecare clipa a singuratatii mele .
Toate aceste ganduri prostesti nu le baga in seama , sunt doar copilarii ale unui copil care si-a pierdut inocenta .
Toate aceste lacrimi care imi ard obrajii imi ofera o alinare dureroasa a indiferentei tale , a tacerii tale .


Ce ironic , acum ceva timp ma dezgustai . Parca au trecut decenii , secole , milenii … Nu m-as fi gandit nicio clipa ca voi fi aici,acum plangand pentru tine , tu care nu meriti .
Imi plang sufletul.
Intr-un fel vina este a mea . Am fost prea slaba , prea deschisa , am avut prea multe asteptari dar am fost totusi prea dura si nemiloasa . Si am facut toate acestea dintr-o nermarginita nesiguranta , dintr-un orgoliu imens , dintr-o mandrie prosteasca . Dar nu pot spune ca as schimba ceva in purtarea mea . Pentru ca daca as fi acolo , in aceeasi situatie , din nou , as face exact acelasi lucru .


Poate ma voi vindeca , poate te voi uita , poate . Timpul imi va vindeca durerea nimiciuitoare , focul acesta care imi chinuie simturile . Timpul ,ma va face sa te uit , timpul , doar el . Si inauntrul meu un tipat vrea sa iasa la iveala , vreau sa te scot din mine , vreau sa pleci , si sa iei cu tine amintirile frumoase si clipele amare de furie si tristete .
Vreau sa te las in urma ca pe cenusa , vreau sa renasc , vreau sa evadez din stransoarea ta .

As vrea sa uit de mine , de tine , de noi . Sa uit ca existi,ca noi am avut vreodata vreun contact , vreo privire , vreo atingere . Sa uit parfumul tau care imi aminteste de tine in cele mai neasteptate clipe . Sa uit de gesturile tale , sa uit de chipul tau , de ochii tai verzi . Sa uit si gandurile mele sa fie goale , sa nu ma mai chinui , sa uit de durere . Vreau o anestezie la durerea mea , am uitat cum e sa fii fericit in numai cateva ore .